Free Web Hosting Provider - Web Hosting - E-commerce - High Speed Internet - Free Web Page
Search the Web

Invataturi biblice

Home Page Pagina de contact Cateva lucruri la care ar trebui sa meditam! Poezii Poezii Invataturi biblice Cartea de oaspeti Fotografii Povestiri cu talc Maxime Biblia

DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE ĪNTINDE TELEVIZORUL

În România mass-media este o putere. Dintre mijloacele mass-media cel mai mare impact îl are televizorul. Ca aparat, televizorul este o invenþie a minþii omeneºti - care în sine nu este nocivã; însã modul în care el este folosit, cu precãdere în ultimii unsprezece ani la noi ºi în ultimii treizeci de ani în occident, l-a transformat în cea mai distructivã armã din lume - pentru suflet.

Televiziunea are o tendinþã tot mai acceleratã ºi mai accentuatã de a nu mai îndeplini funcþia de divertisment, informaþie, culturã, etc., ci pe aceea de a forma un om nou, spãlat de tot ce e bun. Televizorul are o lucrare "religioasã", o influenþã spiritualã de netãgãduit. El a reuºit ceea ce nu s-a mai realizat de la Turnul Babel - sã uneascã toatã omenirea în tot ceea ce nu este Dumnezeu. Atunci (la Turnul Babel) ca sã-i opreascã de la rãu, Dumnezeu a împãrþit limbile, iar astãzi, prin televizor, de la un capãt al pãmântului la celãlalt o singurã limbã huleºte tot ceea ce este sfânt.

Televizorul alungã pentru totdeauna pe Dumnezeu din sufletul omului ºi îl înlocuieºte cu toate pornirile diavoleºti. Televizorul nu strecoarã în mod pervers în om o singurã patimã, ci toate patimile mari - sodomia, curvia, iubirea de aur ºi de bani, setea de sânge, hula împotriva Duhului Sfânt, egoismul, setea de putere si de slavã deºartã, precum ºi pe cele mai mici (care de fapt nu sunt deloc mici): lenea, judecarea aproapelui, nepãsarea, curiozitatea nefolositoare ºi bolnãvicioasã. Telenovelele sunt specializate în amplificarea acestei ultime patimi.

Televizorul nu înghite numai indivizi, ci popoare întregi. Desigur, aparent, nu e mai pãcãtos un televizor decât un bordel, dar televizorul are totuºi o putere distructivã cu mult mai mare decât acesta, pentru cã în fiecare casã introduce un bordel, în care intrã cu uºurinþã toþi (pãrinþi ºi copii) ºi la orice orã.

Omul intrã în contact cu lumea prin cele cinci simþuri: vãz, auz, miros, gust, pipãit. Dintre aceste simþuri, vederea este cea prin care intrã cele mai multe imagini ºi informaþii. Personalitatea omului, prin facultãþi ale ei precum sunt: cunoaºterea, înþelegerea, memoria, imaginaþia, este foarte dependentã de ceea ce primeºte prin acest simþ. Acesta este motivul pentru care nu ne prea ocupãm de radio, care nu are puterea de înrâurire a televizorului. Radioul se adreseazã auzului. Televizorul se adreseazã vãzului, în primul rând, dar ºi auzului. Este mai periculos decât ziarele. Acestea se adreseazã si ele vãzului, dar imaginile sunt nemiºcãtoare - par moarte. Imaginile de la televizor sunt vii, miºcãtoare: de aici puterea lor.

Omul împãtimit de televizor nu mai înþelege cã imaginile pe care acesta i le oferã le priveºte nu la rece, ci acestea intrã în viaþa lui interioarã, pe care o influenþeazã, o modeleazã dupã chipul lor (spune-mi cu cine te însoþeºti, ca sã-þi spun cine eºti). În timp se produce o simbiozã între om ºi televizor, o întovãrãºire în care însã primul este factorul pasiv, cel care primeºte orice, fãrã nici un discernãmânt. Omul devine pur ºi simplu un material care se lasã, fãrã sã-ºi dea seama, prelucrat în duhul tovarãºului sãu, care treptat îi devine chiar ºi stãpân. Astfel televizorul devine de fapt adevãratul dumnezeu al omului, cãruia i se închinã, îl ascultã, îi slujeºte, chiar dacã privitorul este creºtin botezat în numele Sfintei Treimi. Dumnezeu cu adevãrat este cel cu care ai o legãturã conºtientã. Cei cãrora li se pare cã exagerez sã facã o comparaþie între timpul pe care îl petrec în faþa micului ecran ºi timpul pe care îl petrec în rugãciune, între interesul ºi emoþia cu care primesc imagini cel mai adesea murdare, ºi formalismul cu care fac o rugãciune, prea adesea nãlucitã de imagini pãtimaºe, demonice.

Este televizorul vinovat de toate relele din lume? Oare el le-a adus? Nu. Dar el amplificã la maxim rãul în lume, îl rafineazã, îl generalizeazã, îi dã o putere pe care acesta nu a mai avut-o pânã astãzi. Rãul exista ºi fãrã televizor, dar nu avea forþa ºi întinderea pe care le are în prezent.

"Sunt oare numai rele la televizor?"

Sunt ºi bune, dar atât de amestecate cu cele rele, încât nu mai sunt deci bune, în mãsura în care, acceptând aceastã "amestecare rea", ajung, oarecum, sã le motiveze, sã le gireze. Acolo unde rãul e amestecat cu binele nu mai este locul lui Dumnezeu, ci al diavolului. Atunci când a mâncat din pom Adam a cunoscut ºi binele, ºi rãul, dar a ajuns rob numai al rãului. Un doctor ginecolog care face chiuretaje nu va scãpa de osânda lui Dumnezeu pentru cã a ajutat pe unele femei sã nascã. Când pe aceeaºi conductã (ecranul televizorului) curge apã de izvor curatã ºi mizeria dintr-un grajd de vite, cel care se adapã de acolo, ce gust va simþi: al apei sau al bãlegarului? Comparaþia între televizor ºi aceastã conductã pare durã, dar în privinþa filmelor pornografice ºi a aºa-numitelor filme "sexy" este foarte elocventã ºi exprimã realitatea.

Omule care te uiþi la televizor, trebuie sã ºtii cã asimilezi tot ceea ce vezi acolo ºi încet-încet vei ajunge ºi sã fii ceea ce asimilezi!

Dacã într-o revistã de patru pagini toate sunt pline de articole creºtine, dar jos, pe ultima paginã, se dã un numãr de telefon al unei linii erotice, revista aceasta este anticreºtinã. "Nu puteþi sluji lui Dumnezeu ºi lui Mamona" (Matei 6, 24).

"La televizor sunt ºi lucruri bune, noi le despãrþim de cele rele".

Ca sã alegi trebuie un criteriu în funcþie de care sã te orientezi în privinþa binelui ºi a rãului. Adulþii (peste 40 de ani), care n-au crescut cu mizeriile de la televizor, s-ar putea sã aibã un criteriu în bunul lor simþ. Dar dacã nu sunt bine ancoraþi într-o viaþã religioasã, vor fi ºi ei foarte îngãduitori în privinþa rãului. Ce criteriu are însã generaþia tânãra (sub 50 de ani) care din copilãrie s-a hrãnit cu filme erotice, de groazã ºi de incredibilã violenþã? Personalitatea adolescentului se va forma pe aceastã temelie spurcatã ºi subredã. Rãul ºi binele sunt amestecate în capul lui. El nu va apuca niciodatã vârsta discernerii binelui de rãu, pentru cã n-a trãit niciodatã numai în bine. în lumea fizicã, pentru a vedea un obiect mai bine, trebuie sã te apropii de el. În lumea spiritualã, aceastã lege este valabilã numai în cazul virtuþilor. În ceea ce priveºte pãcatul, nu-l poþi vedea decât dacã te distanþezi de el. Acesta este motivul pentru care Sfinþii îºi plâng pãcatele ºi se mãrturisesc pãcãtoºi, iar homosexualii se mândresc cu patima lor, fac paradã ºi cer drepturi.

Televizorul nu este un singur diavol, ci iadul întreg. Când a apãrut televizorul marele stat major al iadului l-a primit ca pe cea mai plãcutã surprizã din istorie. Nu se aºtepta ca însuºi omul sã-i procure invenþia cea mai potrivitã spre a-i dezvolta ºi finaliza toate intenþiile sale infernale.

Televizorul este periculos nu numai pentru cã ne aratã rele, ci ºi pentru cã ne învaþã sã facem foarte multe feluri de rele, oferind chiar vaste posibilitãþi de "înaltã calificare" în toate domeniile malefice

Dintre toate relele televizorului, douã sunt cele mai mari:

- desfrânarea

- calomnierea, judecarea ºi dispreþuirea aproapelui, ºi prin aceasta distrugerea psihologicã ºi sufleteascã a oricãrei persoane, ca ºi compromiterea oricãrei idei, intenþii sau instituþii benefice.


Cum intrã prin micul ecran desfrânarea în om?

Orice imagine care apare pe retinã este transmisã sufletului. Cele trei puteri ale sufletului (raþiune, sentiment, voinþã) sunt toate colorate potrivit imaginii primite. Imaginea "sexy" face raþiunea sã treacã încet prin etapele urmãtoare: la început respinge ceea ce a vãzut, apoi acceptã imaginea ºi, în cele din urmã, o primeºte cãci bariera, împotrivirea raþiunii a fost doborâtã de patimã.

Simþirea, mai întâi se scârbeºte de mizeria moralã de acolo, apoi este indiferentã, iar la urmã doreºte sã facã întocmai ceea ce a vãzut.

Voinþa – nemaifiind condusã de raþiune ºi întãritã de afectivitate, trece ºi ea de la împotrivire la cãutarea desfrânãrii. Aceastã trecere se face în timp, dacã omul vede mai multe filme ºi secvenþe cu scene pornografice. Biruinþa pornografiei asupra psihicului este atât la nivel conºtient, cât ºi la nivel subconºtient. în subsolurile fiinþei, în subconºtient, videoteca pornograficã creeazã miºcãri care se ridicã în conºtient ºi constrânge pe om sã facã unele lucruri cu o putere (demonicã) pe care el nu o înþelege de unde provine ºi cãreia nu i se mai poate împotrivi. De exemplu, un tânãr care mai înainte pe când trecea pe lângã o tarabã cu cãrþi cãuta romanele lui Sadoveanu sau poeziile lui Eminescu, astãzi cautã manualele chinezeºti sau indiene de iniþiere în practicile, nu arareori perverse, sexuale. Privirea unei femei, care înainte nu îl tulbura, astãzi trezeºte în el dorinþe josnice. Aceastã schimbare se datoreazã acumulãrii pornografice din subconºtientul sãu. Întreaga sa personalitate este astfel treptat pecetluitã cu "numãrul fiarei" (Apoc. 15, 8).

Imaginaþia este terenul în care aceste influenþe se vãd cel mai clar. Filmele lucreazã aici în douã moduri: unii tineri, vãzând de ce sunt capabili "eroii" lor, capãtã complexe de inferioritate faþã de sexul opus, se vãd urâþi, incapabili de vitejii prea mari în domeniu, devin necomunicativi, închiºi în sine, triºti ºi recurg la "defulãri" sexuale (onanie ºi altele înrudite cu ea) în care n-au nevoie de partener. Alþii (bine îndoctrinaþi de filme) devin obsedaþi de desfrânare, incapabili de înfrânare ºi cu manifestãri sexuale care depãºesc în perversitate Sodoma si Gomora. Unii ca aceºtia, dacã se cãsãtoresc, vor spurca patul conjugal ºi vor aduce pe lume copii cu mari probleme psihofizice. Cãsãtoriile în care se fac pãcatele sodomice nu rezistã în timp. Dacã acestea ar fi cazuri izolate, rãul n-ar fi aºa de mare. Din pãcate, aceste perversiuni, pe care Dumnezeu le-a pedepsit în Sodoma ºi Gomora cu foc din cer ºi ploaie de pucioasã (a se vedea cartea Facerea, capitolul 19, din Sfânta Scripturã), s-au extins nespus de mult. Cine a contribuit cel mai mult la aceastã pierzãtoare extindere? Televizorul, "educatorul" poporului nostru.

Iatã cã treptat imaginea de la televizor devine viaþã. Treptat, imaginarul a reuºit batjocorirea ºi schimonosirea realului. Ceea ce noi am prezentat schematic mai înainte (modul în care omul este invadat ºi biruit de pornografie) ºtiu ºi conºtientizeazã perfect regizorii acestor filme. Dovada faptului cã ºtiu este însuºi rezultatul obþinut. Deci care este scopul acestor filme? Sã facã din fiecare cetãþean al împãrãþiei lui Dumnezeu (creºtin botezat) un locuitor al Sodomei (aceasta este pecetea fiarei apocaliptice) - iar dacã va muri fãrã pocãinþã ºi un viitor osândit în iad.


Dar oare de ce în primul rând desfrânare, si nu alte pãcate?

Aceasta deoarece nimic nu-l desfigureazã pe om sufleteºte atât de mult ca desfrânarea, nimic nu-l distruge mai repede ºi mai ireversibil, nimic nu-l scârbeºte pe Dumnezeu la un om mai mult decât pãcatul acesta. Oare de atâtea mii de ani, de când este omenirea, au avut nevoie oamenii sã fie educaþi sexual prin televizor pentru a se înmulþi? nicidecum. Scopul real al prezentei în fiecare film a imaginii desfrânãrii este de fapt cel cu totul contrar: distrugerea omenirii. Se ºtie prea bine cã desfrânarea reduce de fapt natalitatea. În bordeluri, unde este cea mai intensã activitate sexualã, nu se naºte nici un copil. Mamã smeritã, grijulie ºi iubitoare, ºi amantã senzualã, rafinatã ºi perversã sunt douã feluri de însuºiri ale femeii, care se exclud.

Iatã numai un exemplu - din multe altele asemãnãtoare care s-ar putea da spre a arãta modul în care rafineazã televizorul pãcatul curviei. În urmã cu câteva zeci de ani filmele de dragoste, romantice, prezentau tineri care îºi mãrturiseau sentimentele, dar în privinþa manifestãrilor fizice totul se reducea la o privire caldã, la o strângere de mânã ºi (sau) la o îmbrãþisare nevinovatã. Apoi au apãrut sãruturile din ce în ce mai lungi, mai "apetisante" ºi mai dese. încet, încet au apãrut femeile semiîmbrãcate, dezbrãcate ºi scenele erotice din ce în ce mai "curajoase" ºi mai variate. Astãzi existã o adevãratã artã ºi industrie a pornografiei (extrem de bãnoasã). Rãul nu s-a oprit aici. Dupã 1989 s-a îndesit la noi în þarã folosirea cuvântului: "homosexual". Prima reacþie a fost cea de scârbã. La televizor, mai întâi totul s-a redus la niºte aluzii ironice (lumea râdea pe seama lor), dar mai apoi cenzura constiinþei, treptat a fost doborâtã. Apoi s-au îndesit filmele având ca personaje centrale homosexuali, au apãrut spectacole "vesele", de divertisment ºi interviuri cu ei. Care este mesajul acestor fãcãturi, care de care mai perfide ºi mai imunde, care s-a încercat a ni se inocula? Acela cã, de fapt ºi de drept (?!) ºi ei sunt oameni ca ºi noi, obiºnuiþi, ba chiar cu unele calitãþi deosebite - fiind invocate chiar nume de personalitãþi artistice, literare etc. -, iar pornirile lor sexuale nu sunt nici pãcate, nici manifestãri patologice, ci alternative "cumsecade" la manifestãrile heterosexuale. Iatã cum s-a escaladat astfel o altã culme îngrozitoare a rãului.

Ni se sugereazã cã ceea ce face majoritatea este bine (spiritul de turmã),  ºi astfel înaintarea în rãu îºi continuã acþiunea îndobitocitoare, deºi a ajuns deja foarte departe. Au început sã aparã (deocamdatã sporadic) ºi secvenþe cu aluzii la pãcatul zoofiliei, al desfrânãrii cu animale: "Va veni vremea ca oamenii sã înnebuneascã ºi când vor vedea pe cineva cã nu înnebuneºte, se vor scula asupra lui, zicându-i cã el este nebun, pentru cã nu este asemenea lor".

Nimeni nu poate sã ajungã într-o singurã zi un mare pãcãtos. Diavolul ºtie lucrul acesta ºi acþioneazã în consecinþã: dãrâmã treptat toate puterile bune ale sufletului ºi ridicã în locul lor templul sãu. "Împãrãþia lui Dumnezeu este înlãuntrul vostru" spune Mântuitorul. Tot acolo vrea ºi cel rãu sã îºi zideascã întunecata sa împãrãþie.

Legislaþia, câtã vreme a rãmas supusã legilor divine, a fost categoricã în privinþa acestui pãcat: pedeapsa cu moartea, în Vechiul Testament; apoi, închisoarea. Acum, practica homosexualã nu mai este pedepsitã de lege. Rãul însã nu se opreºte nici aici, pentru cã mai sunt bariere care trebuie sã cadã. Homosexualii vor sã înfieze copii (vã daþi seama la ce va fi supus un copil care are pãrinþi doi bãrbaþi), vor sã se cãsãtoreascã în bisericã, vor sã fie hirotoniþi preoþi, vor legiferarea pedofiliei. Sunt o minoritate care cere drepturi care sã-i permitã sã ajungã majoritate, pentru ca sã poatã atunci sã impunã noi legi, nelegiuite. în Sodoma ºi Gomora Dumnezeu a coborât foc din cer pentru cã locuitorii acestor cetãþi (bogate) nu numai cã fãceau acest pãcat, ci îi forþau pe toþi cei ce veneau acolo sã sãvârºeascã ºi ei rãutatea.


Cum se poate distruge o persoanã nevinovatã prin televizor

Emisiunile calomniatoare, mincinoase, nu pot fi verificate de publicul larg. Însã aceste emisiuni creeazã atitudini ostile fatã de persoana vizatã. Chiar dacã dupã zece astfel de emisiuni mincinoase va apãrea o emisiune care restabileºte adevãrul, totuºi sãmânþa rãului a fost aruncatã. Omul acela, înconjurat de neîncredere, suspiciune ºi duºmãnie din partea celorlalþi, începe sã-ºi piardã echilibrul lãuntric chiar dacã este nevinovat. Minciunile spuse despre el, acuzaþiile de care nu se poate apãra si sentimentul neputinþei îl dãrâmã lãuntric. Nu numai oameni, dar si idei si instituþii pot fi distruse prin aceastã metodã. Iatã ce forþã au la îndemânã cei care conduc televiziunea în România ºi în lume.

Cine amendeazã un ziar sau un post de televiziune pentru calomnierea ºi umilirea unei persoane? Cine dã certificat de corectitudine oamenilor care lucreazã în massmedia?

Desenele animate - nevinovate numai în aparenþã, au un caracter hipnotic, înrobesc sufletul copilului. Creeazã viciul privirii necontenite la televizor. Acum se uitã la desene animate, iar dupã 12-14 ani la filme de "acþiune", de rãzboi, la filme pornografice, "sexy", de extremã violenþã ºi de groazã. În afarã de aceasta, desenele animate de astãzi umblã tot mai vãdit la modelarea unei concepþii false a copilului despre Dumnezeu ºi lume. în unele desene animate, eroul principal, "demonicã", este un personaj pus pe pozne ºi, chiar dacã are corniþe, este prezentat astfel încât sã devinã cât mai simpatic. Potrivit învãþãturii creºtine însã, demonul - chiar mic dacã este ("demonicã") - nu este decât tot un lucrãtor viclean al rãutãþii ºi împreunã colaborator cu fraþii sãi încornoraþi mai mari, în urzirea de planuri meºteºugite spre pierderea neamului omenesc.

Roboþii cu ochi roºii ºi aripi (draci moderni) care se rãzboiesc între ei ºi ucid cu aberantã cruzime, inoculeazã copiilor setea de violenþã. Imaginile desenelor animate care se miºcã cu repeziciune zãpãcesc mintea copilului, îl fac ºi pe el sã fie sucit, sã n-aibã astâmpãr, îi rãpesc dorinþa de învãþãturã. Violenþa desenelor animate trece în realitate. în Rusia sunt astãzi 100 000 de copii asociaþi în grupãri ucigaºe. La noi, în România, crimele îngrozitoare sãvârºite de unii copii i-au fãcut pe responsabilii de la Televiziune sã însemneze, prin buline, cercuri, triunghiuri ºi pãtrate colorate, filmele nocive pentru copii. Dar aceasta este oare de ajuns spre a opri vizionarea acestor filme de cãtre copii, ai cãror pãrinþi sunt ei înºiºi în gravã confuzie moralã, iar celor care dau pe post asemenea producþii cinematografice ucigãtoare de suflete le vor fi de ajuns bulinele si celelalte semne spre a se apãra la dreapta ºi înfricoºata Judecatã a lui Hristos?

 Trei exemple spre a arãta cum trece imaginea micului ecran în realitate

1. În urmã cu câþiva ani a apãrut la noi în þarã o casetã video intitulatã "Sirenele - satanismul în muzica rock". Autorul acestei casete, grec de origine, fost cântâreþ rock, mãrturiseºte cã filosofia de viaþã ºi-a format-o pe când era copil, din filmele stiinþifico-fantastice, care l-au fascinat. Din aceste filme ("Rãzboiul stelelor" ºi altele) a tras concluzia cã universul este condus de douã forþe impersonale, a binelui ºi a rãului, care se aflã într-un neîncetat conflict, iar valorile supreme sunt puterea, orgoliul ºi gloria. Autorul acestei casete video face parte dintre putinii înºelaþi care s-au întors la adevãr. Însã câþi tineri, care în copilãrie s-au "hrãnit" cu "Rãzboiul stelelor", n-au murit fãrã sã ºtie cã Dumnezeu este unul singur ºi preþuieºte mai mult iubirea decât ura, smerenia decât mândria, iertarea decât rãzbunarea!

2. Filmele stiinþifico-fantastice au rãspândit în omenire o nouã credinþã: aceea în existenþa extratereºtrilor. Nimeni astãzi nu se mai îndoieºte de existenþa lor. Un ieromonah ortodox din America, Pãrintele Serafim Rose, aratã în cartea sa "Ortodoxia ºi religia viitorului" cã apariþiile extraterestre sunt de fapt experienþe mediumistice de naturã demonicã. Un fel de ºedinþe de spiritism în care pãmântenii intrã în contact cu duhurile rãutãþii, pentru care nu este nici o greutate sã ia chipul "cetãþenilor" unor alte civilizaþii.

3. Existã astãzi în lume aproximativ 1500 de "vampiri" (cei mai mulþi în America) - oameni ce dorm în coºciuge, beau sânge, etc. Toþi aceºti "vampiri" sunt copiii care odinioarã au vizionat filmele de groazã având ca "eroi" astfel de personaje. Închipuirea lor a fost atât de marcatã, încât le-a deformat total imaginea asupra realitãþii propriei lor persoane. În loc sã se considere ºi sã trãiascã precum oamenii, ei au ajuns sã se considere ºi sã trãiascã efectiv ca "vampiri".

Vrãjitoarele, al cãror meºtesug este osândit ºi ameninþat cu grele urgii dumnezeieºti în toate paginile Sfintei Scripturi, astãzi îºi demonstreazã abilitãþile pe micul ecran, dau interviuri, îºi fac reclamã ºi îºi dau adresele. În zilele noastre oamenii nu se mai tem de Dumnezeu, ci de vrãji, nu îi mai cer ajutorul Lui, ci vrãjitoarelor, iar astrologia este nelipsitã din programele TV, sub forma, de rãtãcire ºi înºelare, a citirii zodiilor, atât de vehement condamnate de Sfânta Scripturã.

Jocurile de noroc n-ar putea îmbogãþi atât de repede pe unii, putini, dar vicleni, pe seama altora, mulþi dar creduli, dacã n-ar fi televizorul. Naivul telespectator vãzând premiile colosale vânturate pe micul ecran se ºi vede câºtigãtorul unuia dintre ele. El nu ºtie cã adevãraþii câºtigãtori sunt - matematic - cei ce organizeazã jocurile. Puþinii premiaþi culeg firimiturile, iar cei mai mulþi rãmân cu iluziile spulberate.


Invazia publicitãþii

În vinderea unui produs, pe piaþã, un rol important îl are reclama. Atunci când un film serial are succes la public, produsele cãrora li se face reclama în timpul lui sunt mai bine vândute, aºa încât omul care iubeºte un film serial "înghite" fãrã sã vrea pe lângã acesta ºi produsul cãruia i se face reclamã. Ce este rãu în aceasta? Rãul este cã televizorul devine astfel, dintr-un mijloc de aºa-zis divertisment, stãpânul întregii noastre vieþi, care ne porunceºte cum sã ne îmbrãcam, ce sã mâncãm, cum sã vorbim, cum sã gândim .

O firmã americanã care comercializa cafea ºi-a sporit cu mult vânzãrile în urma apariþiei la televiziune a unui serial a cãrui acþiune se învârtea în jurul unei ceºti de cafea. Personajele principale ale acestui serial, un tânãr ºi o tânãrã, au o pasiune comunã: marca de cafea comercializatã de acea firmã americanã. Pe mãsura ce americanii îndrãgeau personajele acestui film le creºtea ºi apetitul pentru cafeaua cu pricina.

Este uimitoare rãbdarea prosteascã de care dau dovadã unii oameni care, pe lângã un film de 45 de minute, înghit ºi 15 minute de publicitate.

Americanizarea. Majoritatea covârºitoare a filmelor fiind americane, dau iluzia rãspândirii stilului de viaþã american, strãin felului nostru de a fi. Prin aceste filme se realizeazã de fapt o colonizare ideologicã de la distanþã, o înrobire a mentalitãþii ºi a sensibilitãþii creºtine a unui întreg popor. Chiar dacã cea mai mare parte a americanilor sunt creºtini neoprotestanþi, trebuie spus cã aceste filme n-au în ele nici un fel de nuanþã creºtinã. Sunt pur ºi simplu pãgâne ºi anticreºtine. Occidentul, pe care l-au invadat mai demult, deja s-a debarasat de ele, fiind suprasaturat de neruºinarea lor, eliminându-le metodic, sistematic ºi rapid.

ªtirile, care - chipurile - ar trebui sã fie emisiuni mai serioase, s-au pervertit ºi ele. Violenþele, uciderile între rude, morþi terifiante, incesturi, violuri umplu astãzi mai tot spaþiul lor. Oare ce fel de informaþie poate fi aceasta, cã în cutare sat un om beat a venit acasã, a luat toporul ºi l-a omorât pe tatãl sãu? Sau altele de acest gen. Aceste "ºtiri" reprezentau înainte subiectul de discuþie ºi de bârfã al babelor de pe la sate ºi al celor lipsiþi de orice orizont spiritual ºi intelectual, iar astãzi se transmit la ore de maximã audienþã, de oameni ºcoliþi special pentru o asemenea activitate. Pe de altã parte zvonurile ("în ziua cutare va fi un cutremur devastator", "iarna aceasta va fi polarã" etc.) terorizeazã, streseazã pe bieþii oameni care doresc sã afle ultimele noutãþi. Televizorul devine astfel un puternic factor de stres.

Ne cultivãm prin televizor? Nimeni nu ajunge om de culturã pierzând timpul în faþa micului ecran, ci citind cãrþi, tocindu-ºi coatele. Televizorul cautã cu insucces sã se substituie actului de culturã; dimpotrivã, s-a observat cã interesul pentru carte dispare la copiii ce-ºi petrec timpul în faþa televizorului.

Cronofagia. Chiar emisiunile aparent nevinovate (meciurile de fotbal, întrecerile sportive) au un aspect negativ: pierderea timpului. Fiecare clipã a vieþii omului are o valoare infinitã. În timp omul câºtigã sau pierde veºnicia. Cumplite sunt, în inconºtienþã ºi iresponsabilitatea lor, expresiile: "îmi pierd timpul cu... Mi-am omorât timpul cu...".

Copiii mei nu se uitã la prostii. Aºa zic ºi cred pãrinþii care nu ºtiu ce programe vizioneazã copiii în absenþa lor, sau chiar în prezenþa lor, atunci când "bãtrânii" dorm. Unii copii ºi adolescenþi þin telecomanda în mânã ºi filmul erotic se transformã într-o secundã, printr-o simplã apãsare de buton, într-un nevinovat film documentar.

Cântecele. în marea lor majoritate sunt indecente, spurcate, aruncã în aer bunul simþ, pudoarea, prin mesaje pornografice, îndemnuri la violenþã ºi anarhie ºi refrenuri ce se lipesc imediat de mintea tânãrului. Sunt posturi de radio ºi televiziune care de dimineaþa pânã noaptea nu transmit decât asemenea soiuri de muzicã, prin care se demonizeazã mai ales mintea tinerilor (viitorii adulþi). Cu umoru-i inegalabil, în "Jurnalul fericirii". Ca ºi filmele, ºi cântecele, fiind în cea mai mare parte americane, produc o americanizare a poporului român ºi a lumii întregi. Tinerii ºi tinerele de pe stradã aratã prin hainele lor cum sunt echipate starurile muzicii de astãzi.

Cele spuse în aceste rânduri vor pãrea unora exagerate, unilaterale sau chiar absurde, dar în realitate rãul care vine prin micul - aºa cum este alintat el în prezent ecran este cu mult mai mare ºi mai greu de evaluat. Însã fiind de naturã spiritualã nu se vede nici cu luneta, nici cu microscopul ºi nici nu poate fi cântãrit cu cântarul.


Care este poziþia creºtinã fatã de televizor?

Creºtinul care îºi trãieºte cu seriozitate fãgãduinþele botezului ("Mã lepãd de satana si de toþi slujitorii lui si de toate lucrurile lui si de toatã trufia lui si mã alipesc cu Hristos") va elimina cu desãvârºire din casa lui ºi din viaþa lui acest lucru necreºtinesc. Mai ales acolo unde sunt ºi copii, nu existã altã soluþie.

Aºa cum spune un bun creºtin biblia, postul ºi rugãciunea sunt televizorul creºtinului. Cei care vor un adevãrat "divertisment", îl pot afla curat, folositor ºi ziditor în "Rugãciuni „. Cei care vor mai mult decât aceste "emisiuni" sã deschidã biblia între orele 0-5 noaptea. Vor cunoaºte "senzaþii tari" duhovniceºti ºi vor avea negreºit trãiri cereºti, vor înþelege ºi experimenta cât este de adevãrat cuvântul care spune: "Dulce este somnul, dar mai dulce este rugãciunea".

Cãci toþi trebuie sã ne înfãþiºãm înaintea scaunului de judecatã al lui Hristos,

pentru ca fiecare sã-ºi primeascã rãsplata dupã binele sau rãul, pe care-l va fi fãcut când trãia în trup.

2 Corinteni 5:10